Newsletter

STEM FOR FUTURE

Asociatia STEM4RO

Description Educația STEM este un concept care va deveni un punct cheie în pregătirea tinerei generații pentru viitor. Conceptul depășește educația formală din școli și ajunge pe un tărâm al creativității și imaginației, mergând până la prima formă de învățare din viața copiilor: joaca. De aceea, prin intermediul evenimentului „STEM FOR FUTURE” ne propunem sa organizam activități inovative pentru elevi, care sa contribuie la dezvoltarea creativității acestora, dezvoltarea gândirii critice, abilităților de lucru în echipă, prin gasirea de soluții pentru a trai intr-un mediu curat si sanatos.
Misiunea Asociatie STEM4RO este de a susține tinerii să înțeleagă transformările viitorului și să ii ajute sa gaseasca si sa dezvolte soluții sustenabile cu ajutorul tehnologiei . Esența activităților STEM este fundamentata pe găsirea de soluții la problemele din lumea reală și se concentrează pe învățarea bazată pe proiecte.
Pornind de la această premisă, pe parcursul celor doua ateliere , in cadrul evenimentului „STEM FOR FUTURE” , 40 de elevi ai Scolii Gimnaziale "Constantin Brâncoveanu", se vor intalnii mai intai in parc pentru a invata sa descopere in natura probleme reale apoi vor merge in laboratorul de informatica , pentru a construi o casa SMART si o gradina independenta energetic cu ajutorul placutelor ARDUINO si a tabletelor. Voluntarii asociatiei ii vor ghida sa isi creeze propriile proiecte intr-un mod usor si distractiv, apoi sa programeze cu bloculete colorate, sa foloseasca senzori de miscare, de lumina, de sunet , de umiditate, giroscop, minidifuzor , motoras cu vibratii si multe altele.
Acest eveniment promovează integrarea copiilor cu nevoi speciale/ copii defavorizați ( în special din centrul de plasament Slatina aflat in vecinătatea școlii).



Lieu

Tranche d'âge 8 - 14

Niveau

Type Événement en présentiel

Date 23.10.2023    14:00 - 16:00
24.10.2023    12:00 - 14:00

Adresse Strada Plevnei. nr.7
230058 Slatina

Participants max. 40 Vous voulez participer ? Veuillez contacter notre responsable local.

La participation est gratuite


Contact Asociatia STEM4RO Site web: https://www.stem4ro.com/
Adresse e-mail du contact: stem4ro@gmail.com

Réseaux sociaux https://www.facebook.com/stem4ro

Partager sur les réseaux sociaux