Descriere
Elevii mei sunt clasa a IV-a. Ei au observat că în școala noastră nu se reciclează selectiv. Prin acest proiect îmi doresc să construiesc cu ei un coș de gunoi inteligent folosind trusa Lego Spike (unitatea Trash Monster Machine) care să îi ajute pe toți elevii din școală să înțeleagă importanța reciclării selective. Evenimentul se adresează tuturor elevilor de la Școala Gimnazială Ioan Duhovnicul Bănești, în special elevilor din grupurile dezavantajate (CES, familii monoparentale, elevi cu bursă socială, elevi în plasament, elevi aflați în risc de abandon școlar). Deși nu sunt familiarizați cu trusa Lego Spike, elevii mei au mai participat la evenimente de programare, de aceea vor juca rolul de mentori pentru colegii din școală.
Evenimentul se va desfășura în format fizic la Școala Gimnazială Ioan Duhovnicul Bănești, în trei etape:
1. În prima etapă cei 14 elevi din clasa mea se vor familiariza cu trusa lego și cu modul de realizare a coșului de gunoi inteligent, într-o întâlnire online cu clasa a III-a A de la Liceul Tehnologic Carol I comuna Valea Doftanei.
2. În a doua etapă elevii vor fi mentori pentru ceilalți elevi din școală și vor alege și premia cel mai amuzant coș de gunoi.
3. În a treia etapă elevii premiați, însoțiți de facilitatori, se vor deplasa la Școala primară nr. 6 Câmpina, cu elevi majoritari de etnie rromă și vor desfășura un atelier de introducere în programare.
Facilitatorii acestui eveniment sunt prof. înv. primar Cîrstea Beatrice (Școala Gimnazială Ioan Duhovnicul Bănești) și prof. înv. primar Grecu Ana Clara (Liceul Tehnologic Carol I comuna Valea Doftanei).
Partener: Asociația Fluturi Albi (Viorel Nedelcu).